h1

Am revenit!

27/02/2009

Dupa o perioada agitata, revin. Acum o poza si o invitatie la reflectie.dsc002831

Anunțuri
h1

Wall Street – Voi ce parere aveti?

08/02/2009

Aici puteti citi ce faceau baietii destepti de pe Wall Street cu banii companiilor.

In plus, redau din autobiografia lui Jack Welch, unul dintre cei mai longevivi si performanti CEOs din SUA, o referire la Wall Street. Welch s-a „ars” dupa ce a achizitionat o companie de consultanta de pe Wall Street, companie pe care a incercat sa o integreze in GE (General Electric).

Zice asa: „Wall Street este probabil singurul loc din lume unde o marire de 100.000 USD (n.m. a salariului anual) este considerata un bacsis.” (p.268 )

h1

„Inaltul” functionar european

07/02/2009

Am sa va povestesc in randurile care urmeaza o intamplare relatata de un jurnalist la unul dintre cele mai importante cotidiene centrale din Romania. Nu conteaza nici numele jurnalistului, nici numele ziarului. Acentul cade in aceasta intamplare pe personajul caruia i-a luat interviul.

Un „inalt” functionar european, aflat prin Romanica, a acceptat dupa pregatiri riguroase sa acorde un interviu, pe anumite teme legate de politicile UE. I-a cerut prietenului meu sa-i trimita intrebarile pe email, pentru a se putea pregati. Nimic iesit din comun pana aici.

In ziua in care s-au intalnit face-to-face, prietenul meu i-a adresat prima intrebare. A urmat raspunsul functionarului. In raspuns se faceau conexiuni cu alta tema tratata de lista de intrebari trimisa pe email. Dat fiind ca atinsese subiectul, prietenul meu s-a gandit ca cel mai bine ar fi sa adreseze acea intrebare dupa primul raspuns, pentru a-i permite functionarului sa detalieze anumite aspecte. Se pare ca decizia prietenului meu nu a fost foarte inspirata. Personsajul s-a blocat, dupa care a inceput sa se agite incontrolabil si sa caute in dosarul cu hartii pe care il avea in fata. Si il intreaba pe prietenul meu: „Ce faceti? Aceasta era intrebarea numarul 9.”

Vazandu-i reactia, prietenul meu si-a cerut scuze si a continuat discutia adresandu-i intrebarile in ordinea in care le transmisese pe email.

Va las pe voi sa comentati aceasta intamplare cu „inaltul” functionar european. Puteti gasi aici mai multe detalii legate de UE si functionarii sai.

h1

Reflectii despre spaga

03/02/2009

Promiteam zilele trecute ca voi scrie cateva randuri despre spaga. „Demersul” este generat de omniprezenta acestui…fenomen social!? in Romania. Vorbim despre spaga si ni se vorbeste despre spaga intr-o multitudine de contexte. Intotdeauna concluzia este aceeasi: a da/a lua spaga este un lucru rau, un pacat, o cauza a saraciei din societatea romaneasca. Oare asa e? Nu voi spune nimic nou in cele ce urmeaza. Voi incerca doar sa conturez mai clar anumite aspecte ale spagii.

Depasind locurile comune din discutiile de zi cu zi, cred ca putem vorbi de doua tipuri de spaga. Pentru a simplifica, propun sa le numim spaga nelegitima si spaga legitima.

In ceea ce priveste spaga nelegitima, lucrurile sunt destul de simple. Un exemplu este acela in care un individ comite o infractiune (omor, viol, jaf etc.) si recurge la spaga pentru a evita consecintele legale firesti pe care ar trebui sa le suporte (da spaga politistilor, procurorilor, judecatorilor). Putem identifica aici o multitudine de alte exemple, dar nu insist.

In ceea ce priveste spaga legitima, lucrurile devin mai complicate. Si aceasta din motiv ca am fost educati sa nu diferentiem intre cele doua tipuri. Nu voi vorbi aici despre un caz ipotetic, ci voi incerca sa exemplific printr-un exemplu concret, cand este spaga legitima. Acest exemplu se poate extinde si la alte situatii cu care ne confruntam.

Sa presupunem ca avem de rezolvat o problema la una dintre infinitele institutii ale statului. Mergem la sediul acesteia si constatam ca, pe langa aglomeratie, avem de-a face cu un functionar nu foarte prietenos, care ne spune ca am venit degeaba. Daca am fi cunoscut cateva zeci de legi, continua functionarul, nu am fi ajuns la ghiseu pentru a face cale intoarsa si a mai merge la alte ghisee. Evident, functionarul NU CUNOASTE toate acele legi despre care ne vorbeste. El stie insa care sunt „chichitele” din acele legi si care este calea cea mai scurta pentru a rezolva problema.

Functionarul se situeaza in raport cu noi intr-o dubla relatie de putere:
1. Cunoaste „trucurile” din legi prin care putem rezolva problema usor, fara a mai parcurge un intreg proces costisitor. Functionarul detine INFORMATIA.
2. Este intr-o situatie de putere pura in raport cu mine, dat fiind ca este angajatul statului. Eu, platitorul de taxe, nu sunt intr-o relatie de tip client-furnizor de bunuri sau servicii cu acest functionar. In raporturile cu entitati private, indivizi sau companii, acest tip de relatie este foarte frecvent. Furnizorul depinde de alegerea pe care o voi face in calitatea mea de client. In raportul cu functionarul statului lucrurile sunt diferite. Functionarul are constiinta si caracterul arbitrar al unui zeu. Desi prin taxele pe care le platesc, ii platesc si salariul lui, el nu pune problema in acesti termeni si, pe drept cuvant – plata taxelor nu este optionala. Este OBLIGATORIE si, fie ca-ti place, fie ca nu, vei plati pentru ca statul isi va trimite „organele” pentru a remedia situatia in cazul in care defectezi.

Prin urmare, spaga pe care functionarul ti-o cere direct sau indirect, reprezinta un cost de oportunitate. Pot sa refuz, si atunci voi trece prin tot infernul legilor, proceselor birocratice greoaie si al cozilor imense. Sau accept sa-i dau spaga, in felul acesta scutindu-ma de tot calvarul din primul caz.

Principiul spagii legitime rezida in faptul ca acest tip de spaga ma ajuta sa evit toate obstacolele artificial create de stat in calea actiunilor individuale pasnice. In orice caz in care statul, prin reprezentantii sai, interfereaza cu actiunile individuale non-agresive, spaga se transforma in pretul platit pentru libertate.

Trist, dar necesar!

h1

Cum gandeste si actioneaza statul

01/02/2009

Citesc intr-un ziar central, foarte popular, un titlu care are rolul sa ne dea fiori reci pe sira spinarii. Il puteti citi in intregime aici

Citesc tiltul, vad despre ce este vorba si cine isi da cu parerea. Observatia din titlu este pertinenta: multe companii din Romania au probleme majore cu lichiditatile, unele dintre ele fiind in imposibilitatea de a-si mai plati salariatii. O stire cat se poate de proasta, dat fiind ca vorbim despre companii mici si mijlocii, companii care constituie masa critica a economiei romanesti. Aceste companii asigura cele mai multe locuri de munca si sprijina bugetul de stat.

Ce ne spune insa reprezentantul statului in acest context: “Teoretic, exista riscul ca firmele sa fie mai agresive in ceea ce priveste relatia cu angajatii ca urmare a contextului economic si sa fie mai putin preocupate de respectarea legislatiei muncii”. Cu alte cuvinte, cainele moare de drum lung iar prostul de grija altuia (in cazul de fata, de grija angajatorilor care ar fi tentati sa exploateze contextul).

Asistam, se pare, la o intetire a luptei de clasa. Pe de alta parte, statul, prin “uneltele” sale disciplinate si riguroase, vegheaza la mentinerea stabilitatii si a echilibrului.

Ceea ce nu intelege reprezentantul statului este ca niciun angajator nu este fericit ca nu-si mai poate plati angajatii. Este o situatie extrem de sensibila, deoarece, intr-un astfel de context, o afacere poate sa dispara pur si simplu. Nu ai bani de salarii, nu-ti platesti angajatii, angajatii pleaca iar tu iti inchizi afacerea, pentru ca nu mai ai cu cine sa lucrezi. Ii va fi foarte greu unui antreprenor a carui firma activeaza in domeniul serviciilor sa gaseasca alti angajati, mai ieftini dar la fel de competitivi, cu care sa-si continue activitatea.

De asemenea, functionarul statului ne spune ca, probabil, va creste numarul angajatilor la negru. Dar ne asigura ca: “Controalele pe care le efectuam si sanctiunile aplicate reprezinta singura estimare pe care o avem cu privire la munca la negru. Daca am stii cu exactitate la cat se ridica munca la negru, ea nu ar mai exista.” Cercul s-a inchis!

Angajatii care lucreaza la negru au ajuns in acea situatie din cauza “grijii” statului. Vom vedea imediat despre ce grija este vorba. Dupa cum stie orice antreprenor roman, costurile sale cu salariul unui angajat sunt urmatoarele: salariul net al angajatului X 1.86. De exemplu, pentru un salariu net de 300 EUR/luna dat unui angajat, costurile firmei angajatoare sunt 558 EUR/luna. Respectivele costuri sunt impuse angajatorului de catre stat, prin diversele contributii pe care acesta le are de platit.

Prin urmare, angajatorii care folosesc forta de munca la negru se afla in imposibilitatea de a plati taxele impuse stat. Acesti angajatori au o structura diferita a costurilor: de exemplu, spagile date functionarilor statului pentru a-i trece cu vederea nerespectarea legilor. Pe de alta parte, angajatii care accepta sa lucreze “la negru” o fac pentru ca este singura alternativa viabila pentru ei si familiile lor. A nu accepta conditiile impuse de angajator ar insemna disparitia lor fizica si, in cazul in care ar avea familie, a familiilor lor.

Despre cum are grija statul roman de cetatenii sai, cititi aici.

Voi scrie in zilele urmatoare cateva reflectii despre mita.

h1

Pentru cine lucram?

29/01/2009

Ma uit in jur si nu ma pot obisnui cu anumite lucruri. Ma intalnesc cu multi oameni tineri si discutam verzi si uscate. Ajungem si la capitolul job, companie, colegi de serviciu etc.

Din ce in ce mai multi oameni tineri isi doresc un singur lucru, au ca obiectiv suprem un SERVICIU LA STAT. Zilele trecute intr-un grup de prieteni s-a aciuat si un individ ciudat pe care nu-l cunoscusem inainte. Dintr-una in alta omul ne spune plin de emfaza ca urmeaza un master intr-o institutie de invatamant care tine de Serviciul Roman de Informatii (S.R.I.) si ca dupa finalizarea acestuia va ramane angajat in cadrul acestuia. Il privesc lung si blazat. Nu am niciun chef sa intru intr-o discutie cu el.

Dupa care ne intreaba pe toti ce parere avem despre recenta lege privitoare la stocarea datelor electronice. Cineva ii spune ca „legea este o porcarie” . Individul se lanseaza intr-o pledoarie in favoarea legii, insinuand ca cei de la masa sunt niste ignoranti. Nu vedem beneficiile reale ale acestei legi care ne-ar putea salva dintr-o infinitate de situatii ipotetice pe care nu am dori sa le traim (evident, exemplul cel mai facil este cel legat de atentatele teroriste).

Vorbeste sigur pe el, convingator. Nu are dileme, nu are semne de intrebare, este inca un detinator al Adevarului absolut.

In urma cu 5 ani am absolvit facultatea. Dupa cativa ani m-am intalnit cu cativa colegi. 80% dintre ei lucrau in instutitii de stat sau in organizatii finantate din bugetul public. Statisticile oficiale referitoare la forta de munca din Romania spun ca in sectorul privat din Romania lucrau in octombrie 2008 (azi cifra este pe cale sa se schimbe) aproximativ 1.500.000 de angajati. In sectorul finantat din bugetul de stat lucrau 2.500.000 de persoane. Mai adaugati la acestia aproximativ 4.000.000 de pensionari. Cum suna?

Dupa parerea mea, suna infricosator. 1.500.000 de angajati si angajatorii lor sustin 6.500.000 de persoane dependente de bugetul de stat. Este probabil o chestiune de timp pana cand Romania va intra in incapacitate interna de plata. Sunt convins ca la momentul respectiv, cei mai vocali vor fi cei care azi lucreaza „la stat”.

P.S. Stiati ca angajatii statului, care aplica pentru un credit la orice banca din Romania, au cel mai bun scoring, adica in sistemul complex, sofisticat si impersonal de management al riscurilor ei beneficiaza de cea mai mare incredere?